Sinteza legislativa 23 – 29 mai 2022

→ Noutățile din legislația protecției consumatorilor: De sâmbătă, comercianții au noi obligații privind afișarea reducerilor de preț. Sunt vizate și vânzările în regim de outlet. Mai exact, cei care comercializează produse vor fi obligați să afișeze la raft, pe lângă reducere, cel mai mic preț practicat pentru produsul redus în ultimele 30 de zile, iar aceste prevederi se vor aplica și în outleturi, vânzările în acest regim nefiind, până acum, definite în legislația din domeniu. Nerespectarea noilor reguli va atrage amenzi de până la 30.000 de lei.
+ Sinteză: Pe lângă cele prezentate mai sus, pe 28 mai intră în vigoare mai multe obligații noi pentru comercianți – două acte normative, o ordonanță și o hotărâre de Guvern, iar cei vizați sunt comercianții din aproape toate mediile de vânzare. Iar, dacă tot suntem la final de lună, ne-am uitat și la alte două acte normative apărute luna asta ce vizează plățile cu cardul și pe cele ramburs.

→ e-Factura în relația B2B: Pentru calcularea scadenței, data comunicării este cea la care factura devine disponibilă pentru descărcare în SPV. Dacă beneficiarul nu este înregistrat în sistem, atunci scadența se calculează așa cum se înțeleg părțile.
Dreptul de deducere a TVA-ului ar putea fi condiționat de deținerea facturii originale transmise prin sistem. Pentru ca folosirea e-Factura să devină o obligație generală în relația B2B, Guvernul a cerut o derogare de la autoritățile europene care ar urma să vizeze inclusiv dreptul de deducere a TVA-ului, spun specialiștii KPMG România. Dacă derogarea va fi aprobată, deducerea va fi posibilă numai dacă firma care o solicită deține factura electronică originală transmisă prin e-Factura.

→ Nelămuriri e-Transport: Firmele de curierat care transportă bunuri riscante sunt vizate de e-Transport? Deși urmează să devină obligatoriu de la 1 iulie 2022, sistemul e-Transport încă este nefuncțional, iar în rândul contribuabililor există tot felul de neclarități. Printre acestea se numără dilema bunurilor riscante transportate de firmele de curierat (dacă sunt vizate sau nu de raportare), dar și ideea că e-Transport ar afecta în principal transportatorii rutieri. Ambele chestiuni au fost clarificate recent de specialiștii KPMG România, în cadrul unei conferințe fiscale organizate de avocatnet.ro.

→ Termen fiscal: Potrivit unui ordin al Ministerului Finanțelor apărut la începutul anului, depunerea situațiilor financiare pe 2021, de către firme, se face până pe 31 mai, iar cei ce ratează termenul riscă amendarea sau chiar desființarea.

→ SAF-T: Pentru contribuabilii care, de la 1 ianuarie 2022, au obligația lunară de depunere a fișierului standard de control fiscal (SAF-T), prin declarația 406, primul termen de raportare a picat pe 28 februarie, al doilea pe 31 martie, al treilea pe 2 mai, iar al patrulea termen lunar din 2022 pentru declarația 406 pică pe 31 mai.

→ Obligații noi în sectorul imobiliar: Conform unui ordin recent al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, până pe 1 iulie, agenții și dezvoltatorii imobiliari deja activi trebuie să anunțe ONPCSB că desfășoară activitate, altfel pot fi amendați cu 10.000 lei. Ordinul include modelul raportării și intră în vigoare pe 1 iunie 2022.

→ Răspunderea penală a persoanelor juridice: Pentru neplata dărilor cu reținere la sursă, persoana juridică riscă o amendă penală de până la 1,2 milioane lei și, în unele cazuri chiar închisoarea. Reincriminarea neplății impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă se aplică din 1 martie 2022.

→ PFA-urile care sunt și salariați se vor putea pensiona mai repede, în contextul recunoașterii activității ca vechime?

→ Noi măsuri propuse pentru combaterea risipei alimentare: Printr-un proiect înregistrat recent la Senat, parlamentarii propun ca mecanismul prevăzut în Legea combaterii risipei alimentare să devină obligatoriu, nu opțional, cum e acum. În plus, proiectul prevede o serie de obligații și pentru autoritățile și instituțiile care pot ajuta la combaterea acestei risipe. Ca să producă efecte, propunerea legisltaivă trebuie să parcurgă întregul traseu legislativ.

Navigare articole

         

Partener



Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.