Sinteza legislativa 11 – 17 octombrie 2021

 Finanțări: Perioada de preînscrieri pentru microgranturile de 2.000 de euro începe azi, iar startul înscrierilor se dă pe 25 octombrie. Anunțată inițial pentru 12 octombrie, sesiunea de înscrieri pentru accesarea microgranturilor de 2.000 de euro s-a amânat pentru 25 octombrie 2021. În acest context, e bine de știut că perioada de preînscriere, care constituie prima etapă a sesiunii, începe azi și va dura până pe 24 octombrie.
Din 29 octombrie se pot cere finanțări nerambursabile pentru afaceri neagricole în mediul rural. Concret, firmele și PFA-urile vor avea la dispoziție, odată cu finalul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie 2021, două programe de finanțare pentru astfel de afaceri. Prin intermediul acestora se vor putea cere sume nerambursabile de până la 200.000 de euro.

 Salariat confirmat cu COVID-19: Indiferent că e vaccinat sau nu, un salariat confirmat cu COVID-19 nu trebuie să vină la muncă, iar contacții săi direcți ar trebui să stea acasă. Apoi, de la caz la caz (contacți direcți sau confirmați pozitiv), salariații pot beneficia de concedii medicale și angajatorul le poate deconta 100% indemnizațiile de la stat, însă dacă angajații nu vor să beneficieze de concediul medical, pentru că se simt bine și vor să lucreze în continuare de acasă, firma nu poate să-l treacă pe angajat ca fiind și în concediu, dar prestând activitate în același timp. Iată ce alte măsuri mai impune legea în cazul celor pozitivi la locul de muncă.

 Beneficii extrasalariale: Întrucât numeroase dintre beneficiile extrasalariale pe care le preferă angajații (abonamente medicale și bani de vacanță) sunt, în anumite plafoane, însoțite de scutiri de taxe și, în plus, le pot aduce acestora un avantaj net mai mare decât dacă firma ar fi inclus suma respectivă în salariu, vă spunem cât câștigă un salariat pe un buget de beneficii flexibil vs. acordarea acelorași bani ca venit salarial.

 Lucrezi cu freelanceri în loc de salariați? Care ar fi costul riscului de reîncadrare a activității de către organele de control. Ideea de a colabora cu independenți în locul salariaților, fie și pentru unul sau două tipuri de activități pe care le are firma, poate fi extrem de atractivă din mai multe perspective, dar riscul reîncadrării acelei activități ulterior, exprimat atât în „monedă” fiscală, cât și în cea de dreptul muncii, ar putea să însemne atât de mulți bani de dat la stat ulterior încât toate avantajele văzute inițial să nu reușească să echilibreze balanța.

 Internship: Văzute, în general, ca metodă de acumulare a experienței de către tineri, programele de internship pot fi folosite și de către salariații cu experiență în câmpul muncii care doresc să își schimbe domeniul de activitate sau să practice într-o anumită specializare. În acest context, e bine de știut că internul poate avea orice vârstă peste 15 ani și chiar un contract de muncă în derulare la altă firmă.

Șomaj tehnic: Dacă am salariați în șomaj tehnic, mai pot angaja oameni noi? În unele firme, reducerea sau întreruperea activității nu afectează întregul personal, angajatorul putând constata că, pe o altă ramură a activității, are nevoie de oameni mai mulți. În articol vă spunem dacă o firmă poate face recrutări de personal atunci când are salariați cu contractul de muncă suspendat.
Greșeli de evitat de către angajatorii care își trimit salariații în șomaj tehnic, mai ales dacă decontează indemnizația la stat

 Util: Spre deosebire de încheierea unui contract individual de muncă, care se  realizează exclusiv prin acordul părților, pentru încetarea acestuia Codul muncii a reglementat distinct trei situații. Iată cum poate înceta un contract de muncă.
 
 Grupuri de impozit pe profit: Chiar dacă nu se pot depune cereri fără PDF-ul inteligent de la ANAF, solicitările pentru 2022 trebuie luate în calcul, spun specialiștii în contextul în care consolidarea fiscală la impozitul pe profit, ce va permite înființarea acestor  grupuri pentru a putea compensa pierderile cu profiturile, e prevăzut să devină funcțională de la 1 ianuarie.

 Opinie: Trei pași simpli pentru o inspecție fiscală lină. Ca în medicină, și în fiscalitate prevenția este mama înțelepciunii – dacă antreprenorul sau contribuabilul își face un bun obicei din a evalua periodic riscurile fiscale ale afacerii, momentul inspecției fiscale per se își va reduce semnificativ dramatismul, fie și numai pentru faptul că va fi apucat să corecteze sau măcar să reducă problemele existente.

 Proiect: Certificatul de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu se va putea obține exclusiv online, pe baza unei cereri care se va depune, de asemenea, doar în format electronic, potrivit unui proiect de ordin pus recent în dezbatere la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Intenție de digitalizare vine în contextul în care și Administraţia Fondului pentru Mediu intenționează, de aproape doi ani, ca declarația de mediu să se poată depune exclusiv online, demers amânat de mai multe ori, ultima dată pentru decembrie 2021.

 Potrivit unei propuneri înregistrate recent la Senat, cei care obțin câștiguri din vânzarea de acțiuni vor datora un impozit mai mic și vor scăpa de declarația unică. Concret, impozitul va fi de 1% pentru titlurile deținute de peste un an sau de 3% pentru titlurile deținute de mai puțin de un an, față 10% în mod obișnuit, iar de declarare și plată se vor ocupa direct intermediarii sau firmele de investiții. Ca să se aplice, proiectul trebuie adoptat de Parlament, promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.

Navigare articole

         

Partener



Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.