Sinteza legislativa 1 – 7 noiembrie 2021

 Decontarea șomajului tehnic – clarificare: Banii de șomaj tehnic se acordă de la stat inclusiv pentru firmele cu activitate redusă, a precizat joi Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. Clarificarea vine în contextul unei practici neunitare la nivelul agențiilor teritoriale de muncă, unele dintre ele interpretând că subvenționarea nu se aplică dacă activitatea angajatorului este doar redusă.

 Update: Potrivit unui ordin publicat recent în Monitorul Oficial, mai nou, amenzile din Legea contabilității pot fi aplicate și de inspectorii ANAF. Până acum, amenzile respective puteau fi aplicate numai de personalul din cadrul Ministerului Finanțelor. Totodată, documentul mai dispune că personalul cu atribuții în domeniul gestiunii declarațiilor fiscale și bilanțurilor poate constata și sancționa contravențiile referitoare la nedepunerea în termenul legal, a situaţiilor financiare anuale (inclusiv cele consolidate), a situaţiilor financiare interimare, a raportărilor contabile sau a declaraţiei de inactivitate ce se depune în locul bilanțurilor anuale.

 Ghid ANAF: Ce formalități trebuie să facă persoanele fizice atunci când cer sau depun acte la autoritățile fiscale. Ghidul Fiscului conține documentația aferentă principalelor documente care trebuie completate, depuse sau prezentate autorităților de PFA-uri, de persoanele fizice care exercită profesii liberale, de asocieri și alte entități fără personalitate juridică și de persoanele fizice, în conformitate cu ultimele actualizări intervenite în anul 2021.

 Reclasificarea firmelor: Lista marilor contribuabili, ce e valabilă de la 1 ianuarie 2022, a fost stabilită joi de ANAF, printr-un ordin care rezolvă doar parțial reclasificarea companiilor din România, pentru că, potrivit autorităților, ar trebui să ne așteptăm la schimbări și în cazul listei contribuabililor mijlocii.

 Controale Black Friday: În perioada promoțiilor de Black Friday, comercianții care participă la campanie pot fi verificați de ANAF, de ITM-uri și de alte autorități ale statului, pentru a vedea dacă firmele respectă legislația. De la verificarea respectării obligațiilor față de consumator la supravegherea felului cum sunt respectate obligațiile de muncă, iată ce trebuie să știe firmele.
 
 Concediu de odihnă restant: Zilele de concediu neefectuate anul acesta trebuie acordate până în iunie 2023. Mai exact, zilele de concediu de odihnă rămase din 2021 se reportează şi pot fi solicitate până la 30 iunie 2023. De asemenea, salariații care au rămas cu zile de concediu neluate din 2020 se pot bucura de ele până la 30 iunie 2022.

 Funcționari publici: Conform Codului administrativ, la început de 2022 se stabilește cine ia prime, cine e promovat și cui i se scade salariul pentru activitatea din 2021. Mai exact, în primele trei luni ale anului trebuie să aibă loc evaluările performanțelor funcționarilor publici din toate categoriile, pe baza lor urmând să fie luate decizii privind salarizarea, ierarhia sau chiar continuarea raporturilor în instituție sau autoritate.

 CCR: Condiția înscrierii în RNPM a actelor sub semnătură privată este neconstituțională. Decizia Curții Constituționale a venit după ce, în septembrie 2020, Legea publicității mobiliare a primit o modificare prin care s-a stabilit că orice înscris sub semnătură privată căruia legea îi recunoaște caracterul executoriu, pentru a putea fi pus în executare, trebuie să fie înregistrat în Registrul Național de Publicitate Mobiliară – noutate care a a suscitat, la vremea respectivă, numeroase critici și semne de întrebare privind sfera sa de aplicare.

 Noi ghiduri oficiale pentru avocați: Ghidul realizat de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) la începutul lunii septembrie privind publicitatea profesiei și utilizarea platformelor online a fost publicat joi în Monitorul Oficial. Ghidul face parte, din 1 octombrie, din Statutul profesiei de avocat.

 Opinie Deloitte România: Platformele de management al proceselor de business permit automatizarea rapidă și simplifică interacțiunea cu clienții. V-ați întrebat vreodată de ce piața de software de management al proceselor de business, intitulată Business Process Management (BPM), este atât de mică în România? Și, mai important, dacă va crește vreodată? Pandemia de COVID-19 poate fi chiar contextul de care piața de BPM avea nevoie pentru a câștiga tracțiune și a-și atinge adevăratul potențial.

 EY Romania: Anumitor importuri din afara UE ar putea să li se aplice o nouă taxă în viitor. Pentru a-și păstra producătorii competitivi și pentru a evita relocarea producției din UE în țările terțe, Comisia Europeană  a propus, la mijlocul acestei veri, introducerea unei taxe pe carbon aplicabilă importurilor de produse din industrii intens poluatoare. Astfel, toate importurile de ciment, fier și oțel, aluminiu, îngrășăminte sau energie electrică ar putea fi taxate, începând din 2025, la tona de carbon emis.

 Proiect: Redirecționarea unei părți din impozitul pe venit se va putea face către o nouă entitate, prevede o propunere legislativă aflată în dezbaterea senatorilor. Concret, alături de ONG-uri sau biserici, și întreprinderile sociale de inserție (cele ce au o parte dintre angajați aparținând unor grupuri vulnerabile și sunt implicate în inserția în câmpul muncii a persoanelor defavorizate) vor putea beneficia de redirecționarea a cel mult 3,5% din impozitul pe venit datorat statului de contribuabili. Ca să se aplice, proiectul trebuie să parcurgă întregul traseu legislativ.

Navigare articole

         

Partener



Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.