Important pentru afaceri, antreprenori și profesioniști

→ Agenda săptămânii 1 – 7 martie 2021. În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și activitatea acestora. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații fiscale pe care le au firmele de îndeplinit sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii care a început ieri.

→ Mai multe modificări la Codul fiscal și Legea contabilității au fost oficializate vineri. Astfel, de-acum avem noi amenzi contabile, modificări la păstrarea bilanțurilor și un raport suplimentar la bilanțuri. În acest context, menționăm că prevederile referitoare la amenzi se aplică începând cu ziua de 28 martie 2021.
Potrivit noului act normativ, firmele străine cu locul conducerii efective în România trebuie, mai nou, să depună bilanțuri anuale inclusiv aici. Obligația de a face o dublă raportare nu era prevăzută până acum pentru aceste companii.
Totodată, OUG-ul a corectat reglementarea defectuoasă a majorării TVA la încasare din Legea 296/2020: noul plafon al TVA la încasare (4,5 milioane lei) e funcțional de ieri, iar intrarea în sistem se poate face și în timpul anului.
Contrar prevederilor ce se regăseau în proiectul inițial al ordonanței sus-menționate, care conținea și modificări legate de acordarea facilităților fiscale din construcții, până la urmă, aceste firme NU trebuie să se raporteze și la veniturile din străinătate, în cifra de afaceri, aceste prevederi fiind eliminate din forma oficializată a OUG. Amintim, în acest context, că pentru a putea aplica facilitățile fiscale aferente domeniului construcțiilor, angajatorii trebuie să realizeze cel puțin 80% din cifra de afaceri totală în unul din domeniile vizate.

→ Au fost publicate în Monitorul Oficial modificările la Codul fiscal ce vizează statele din anexa II a Listei UE, pe care Ministerul Finanțelor le anunțase la final de ianuarie. Prin urmare, cheltuielile din tranzacțiile cu Turcia și jurisdicțiile necooperante sunt considerate iar deductibile la calculul impozitului pe profit.

→ Luna martie are o serie de termene fiscale importante atât pentru PFA-uri, cât și pentru companii, în această lună fiind fixate un termen major pentru datornicii statului, plata impozitelor locale, declararea impozitului pe profit și nu numai.

 În contextul în care granturile pentru HoReCa au primit de curând un nou cadru legal și urmează să poată fi accesate, e important de știut că firmele care vor primi bani sunt obligate să-și mențină activitatea un an sau chiar doi, în caz contrar fiind obligate să îi restituie integral statului.

→ Angajatorul nu îi poate obliga pe salariaţii care revin la locul de muncă, din carantină sau izolare, să prezinte un test negativ pentru COVID-19, au atenționat Inspectoratele Teritoriale de Muncă la mijlocul lunii ianuarie. Această cerință, semnalată de mai mulți angajați, a fost catalogată de inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu ca fiind „o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal”.

→ Transferul de întreprindere nu trebuie să afecteze situația angajaților, protecția și drepturile acestora fiind garantate prin lege atunci când intervin modificări în structura acționariatului, a formei de proprietate sau când apar fuziuni ori cesiuni totale/parțiale ale părților sociale.

→ Preavizul e prevăzut în Codul muncii atât la demisie, cât și la concediere. Având în vedere cele două situații, specialistul în legislația muncii Dan Năstase răspunde la întrebarea dacă preavizul la terminarea unui raport de muncă este un drept sau o obligație 

→ Cu raport favorabil dat sâmbătă de comisiile parlamentare de buget-finanțe, proiectul legii bugetului pe 2021 a fost dezbătut ieri în plenul Parlamentului, iar votul final ar putea fi dat azi. Printre măsurile propuse se află o serie de ajutoare pentru IMM-uri şi promisiunea de politici fiscale, însă lipsesc creșterile de salarii în sectorul bugetar. Ca să avem Legea bugetului pe 2021, proiectul trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.

OUG nr. 13/2021, cu importante modificări la Codul fiscal și Legea contabilității a apărut în Monitorul Oficial. Cele mai importante chestiuni tratate:

la baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale, la cea pentru contribuțiile la sănătate și la baza de calcul a contribuţiei asiguratorii pentru muncă, în cazul veniturilor din salarii, vor intra și tichetele cadou

Navigare articole

         

Partener



Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.