Sinteza Legislativa saptamana 30.05-03.06.2016

Sinteza legislativa: Cele mai importante acte normative publicate in saptamana 30.05-03.06.2016

Legea nr. 112/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri bugetare a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2016.

• Potrivit actului normativ intrat joi în vigoare, persoanele fizice care nu realizează venituri, nu sunt coasigurate prin intermediul altor persoane şi nu sunt nici exceptate prin lege nu mai sunt obligate la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).
• Concret, aceste categorii de persoane, precum şi cele care realizează venituri lunare exclusiv din investiții și/sau din alte surse sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe țară, pot opta să plătească CASS lunar sau doar la momentul la care au nevoie de serviciile medicale.
• Dacă vor alege varianta plăţii lunare, cei fără venituri vor fi nevoiţi să achite suma de 825 de lei pe parcursul unui an. În cea de-a doua variantă, cei ce vor plăti contribuţia de asigurări sociale de sănătate doar la momentul la care vor apela la serviciile medicale vor scoate din buzunar aproximativ 480 de lei.
• Detalii suplimentare sunt disponibile AICI.
• Termen de intrare în vigoare: 2 iunie.

Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 170/2016 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor în cadrul Programului operațional regional 2014-2020 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 416 din 2 iunie 2016.
• Noul act normativ oferă firmelor mici din mediul urban posibilitatea de a obţine o finanţare nerambursabilă cuprinsă între 25.000 şi 200.000 de euro.
• De altfel, solicitanţii vor putea depune proiectele pentru obţinerea finanţării timp de jumătate de an, mai exact în perioada 27 iulie – 27 ianuarie 2017. Finanțarea nerambursabilă solicitată se poate situa la cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului, urmând ca procentul de 10% să fie suportat de beneficiar.
• Aflaţi de AICI ce condiţii trebuie să îndeplinească firmele pentru a primi ajutorul, dar şi care sunt cheltuielile acceptate sau documentele necesare înscrierii.
• Termen de intrare în vigoare: 2 iunie.

Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 936/2016 privind modificarea și completarea Clasificării ocupațiilor din România – nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 421 din 3 iunie 2016.
• Prin actul normativ publicat vineri, clasificarea ocupaţiilor din România (COR) a suferit o primă modificare în 2016.
• Mai exact, structura a fost completată cu 13 noi ocupații practicate în cadrul economiei naționale, printre care: ajutor bucătar, asistent de cercetare științifică în muzică, compozitor, director dezvoltare afacere în domeniul agroalimentar, ofiţer mecanic sau specialist planificare teritorială.
• Aflaţi de AICI care sunt şi celelalte ocupaţii nou-introduse, dar şi ce ocupaţii au fost mutate în alte grupe din COR, respectiv radiate din acesta.
• Termen de intrare în vigoare: 3 iunie.

Legea nr. 111/2016Z pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 415 din 1 iunie 2016.
• Noile prevederi, aplicabile deja de sâmbătă, vizează administratorii și directorii care nu îndeplinesc, pe durata mandatului lor, indicatorii de performanță stabiliți prin contract.
• Concret, într-o astfel de situaţie, aceştia nu vor mai putea candida pentru un nou post similar timp de cinci ani de la momentul revocării din funcţie.
• De altfel, evaluarea activității unui administrator al unei companii de stat se face în fiecare an de către adunarea generală a acționarilor, care poate să apeleze la ajutorul unor experți. Această verificare vizează atât execuția efectivă a contractului de mandat, cât și a planului de administrare.
• Informaţii pe larg găsiţi AICI.
• Termen de intrare în vigoare: 4 iunie.

Legea nr. 113/2016 pentru modificarea art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 31 mai 2016.
• Dacă până joi doar medicilor de familie din mediul rural le era permis, la cerere, să profeseze şi după ce împlineau vârsta de pensionare, adică 65 de ani, lucrurile stau diferit acum.
• Astfel, şi medicii de familie din mediul urban vor putea profesa după împlinirea vârstei de pensioare, în unităţile sanitare private. Totuşi, aceştia îşi vor putea continua activitatea şi în unităţile sanitare publice cu deficit de personal medical sau în unităţile sanitare publice din zonele defavorizate.
• Mai multe detalii, AICI.
• Termen de intrare în vigoare: 3 iunie.

Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 817/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 409 din 31 mai 2016.
• Potrivit documentului citat, termenul până la care fermierii activi pot depune cererile unice de plată pentru anul 2016, fără a fi penalizaţi, a fost prelungit până pe 10 iunie.
• Totodată, persoanele care nu vor respecta noul termen vor putea depune cererile unice de plată şi după data de 10 iunie, în 25 de zile calendaristice, adică până pe 5 iulie, inclusiv. Totuşi, pentru fiecare zi de întârziere, autorităţile vor scădea 1% din suma la care fermierii ar fi avut dreptul daca ar fi depus documentele până pe 10 iunie.
• Informaţii suplimentare AICI.
• Termen de intrare în vigoare: 31 mai.

Navigare articole

         

Partener

Certificare ISO: