Sinteza legislativa 21 – 27 iunie 2021

→ Legea care a introdus mecanismul contribuției personale intră în vigoare joi, 1 iulie. Actul normativ prevede că partea de contribuție personală pentru serviciile medicale din sistemul privat și coplata pot fi acoperite prin asigurări medicale complementare. Iată, în acest context, ce ar trebui să știe angajații și firmele despre asigurările medicale private.
  
→ Granturi HoReCa: Certificatul constatator cu codurile CAEN a fost eliminat complet de pe lista documentelor necesare pentru înscrieri, verificarea codurilor eligibile făcându-se, mai nou, automat, prin aplicația în care se vor înscrie solicitanții. În articol vă amintim și lista codurilor CAEN pentru care se vor putea cere aceste granturi.
 
→ Kurzarbeit: În sfârşit, Guvernul a modificat, prin HG, procedura de acordare a sumelor pentru reducerea timpului de muncă (Kurzarbeit), în noul act normativ fiind reformulate și simplificate cerințele referitoare la documentele ce trebuie depuse pentru a obține banii.
Totodată, a fost eliminată referirea la aplicarea mecanismului doar până la 30 iunie 2021, prin urmare Kurzarbeit nu expiră la finele lunii, iar decontările vor fi admise în continuare.

→ Noile reguli de TVA pentru comerțul electronic, care se vor aplica de la 1 iulie, au fost adoptate prin OUG pentru a se putea aplica și la noi în țară. În document regăsim aspecte importante pentru platformele prin care se vând bunuri la distanță în România sau alte state UE, modificări privind locul livrării bunurilor, scutiri de TVA la import, precum și apariția obligației de a ține un registru special pentru vânzările la distanță.

→ Călătoriile de afaceri: Având în vedere că statele europene au legislații diferite, firmele trebuie să ia în calcul că inclusiv pe sectorul călătoriilor de afaceri pot apărea obligații specifice în funcție de scopul lor și de durata șederii. În acest context, vă spunem dacă firmelor revin obligații din zona detașărilor și în aceste cazuri.

→ Au fost oficializate modificările la normele de aplicare a Legii privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale. Astfel, de-acum, salariile restante vor fi suportate timp de cinci luni din fondul special pentru angajatorii în insolvenţă.

→ Propunerea legislativă de reglementare a profesiei de responsabil cu protecția datelor a fost clasată, prin urmare nu vom avea o lege a DPO-ului prea curând. Proiectul de lege a ridicat o serie de semne de întrebare încă de la înregistrare, deoarece iniţiatorii nu şi-au motivat inițiativa și nici nu s-au consultat, la elaborarea ei, cu Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Navigare articole

         

Partener



Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.