Sinteza legislativa 17 – 21 februarie 2020

  Hotărârea Guvernului nr. 127/2020 pentru stabilirea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2020.

  • Din vara anului trecut, după apariția Registrului agresorilor sexuali, cei ce lucrează în sistemul de învățământ, de sănătate sau de protecție socială au obligația de a prezenta angajatorului un certificat de integritate comportamentală, document care să ateste faptul că nu au fost condamnați pentru fapte penale de natură sexuală. În acest sens, modelele oficiale ale mai multor documente ce vor fi folosite în legătură cu registrul național al faptelor de natură sexuală, inclusiv al certificatului de integritate comportamentală, au fost publicate recent.
  • Mai multe detalii, AICI și AICI.
  • Intrare în vigoare: 18 februarie 2020.

  Ordinul Ministerului Justiției nr. 482/2020 privind stabilirea condițiilor de acordare în beneficiul polițiștilor de penitenciare a compensației lunare a chiriei, precum și a compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 129 din 19 februarie 2020.

  • lături de polițiști, militari sau soldați ori gradați profesioniști, și polițiștii din penitenciare pot beneficia de ajutor din partea statului pentru plata integrală sau parțială a ratelor la creditele pentru cumpărarea unei case.
  • Mai multe detalii, AICI.
  • Intrare în vigoare: 19 februarie 2020.

  Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (Completul competent să judece recursul în interesul legii) nr. 23/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 142 din 21 februarie 2020.

  • Contractul de credit încheiat online cu o instituție financiară nebancară (IFN) este titlu executoriu chiar dacă datornicul n-a semnat de mână sau electronic documentul.
  • Mai multe detalii, AICI.
  • Obligatorie de la: 21 februarie 2020

Navigare articole

         

Partener

Certificare ISO: