Noul salariu minim si transmiterea in Revisal.In cat timp raportam majorarea salariilor?

Noul salariu minim si transmiterea in Revisal: o ecuatie cu multe variabile. In cat timp raportam majorarea salariilor?

Sursa: www.avocatnet.ro

 

Salariul minim brut a crescut de la 1 ianuarie 2014 si va ajunge la 850 de lei, fata de 800 de lei, cat a fost pana acum, actul normativ care prevede acest lucru fiind in luna noiembrie in Monitorul Oficial. Plata unor salarii mai mari nu este singura grija a patronilor, reglementarile legale impunandu-le acestora si cateva obligatii birocratice, care ignorate pot aduce amenzi de pana la 8.000 de lei. Totusi, legislatia neclara permite mai multe interpretari, astfel ca firmele nu pot fi sigure ca respecta intru totul prevederile legale.
Majorarea salariului minim pe economie la 850 de lei lunar este prevazuta in HG nr. 871/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 703 din 15 noiembrie, care mai stabileste inca o crestere a remuneratiei minime de la 1 iulie anul viitor, pana la valoarea de 900 lei pe luna.

Potrivit prevederilor legale, angajatorii care stabilesc salarii mai mici decat cel minim risca amenzi cuprinse intre 1.000 si 2.000 lei.

Pe langa plata salariului majorat, angajatorii au si obligatia de a raporta in Registrul de Evidenta a Salariatior aceasta crestere salariala.

Cu ce document justificam actualizarea Revisal? Prima necunoscuta

Din cauza legislatiei neclare, inscrierea in Revisal a majorarii salariului minim nu scapa de controverse referitor la documentele care ar trebui sa justifice raportarea.

Spre exemplu, Andreea Paun, Payroll, Supervisor la Accace, a  explicat acum cateva luni pentru AvocatNet.ro ca angajatorii trebuie sa intocmeasca acte aditionale pentru fiecare salariat, aceasta fiind solutia cea mai putin riscanta in cazul unui control din partea inspectoratelor teritoriale de munca.

Totusi, fiecare angajator trebuie sa ia decizia si in functie de opinia reprezentantilor Inspectoratului Teritorial de care apartine, in conditiile in care legislatia, asa cum este intocmita in momentul de fata, permite interpretari si aplicari diferite in functie de regiune. Mai ales ca, pana la urma, firma se supune regulilor Inspectoratului Teritorial de care apartine, aceasta fiind singura institutie care poate aplica sanctiuni.

Pe de alta parte, Ana Stafanescu, doctor in dreptul muncii si lector universitar la  Facultatea de Stiinte Juridice Sociale si Politice din cadrul Universitatii Dunarea de Jos Galati, este de parere ca, din punct de vedere legal, angajatorul nu este obligat sa incheie acte aditionale sau sa emita decizii atunci cand se majoreaza salariul minim brut, chiar daca aceasta practica este larg raspandita.

Stefanescu a argumentat pentru AvocatNet.ro ca, in Codul muncii, art. 17 alin. 3 lit. k si alin. 5, se precizeaza ca “orice modificare” a salariului de baza “impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege”.

„Cum salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste prin hotarare de guvern, nu este nevoie de acte aditionale in cazul majorarii lui”, subliniaza lectorul universitar.

Inspectia Muncii: Act aditional sau decizie colectiva, fara sa existe un standard

Contact de AvocatNet.ro pe un subiect similar (majorarea salariului minim la 800 de lei de la 1 iulie – n.red.), inspectorul de serviciu al Inspectiei Muncii, care nu a vrut sa isi decline identitatea, a declarat in 10 iunie, ca nicio modificare in Revisal nu poate fi operata de la sine, ci trebuie sa fie facuta in baza unui document justificativ.

Reprezentantul Inspectiei Muncii a aratat atunci ca, daca firma are un numar mic de salariati, majorarea salariului ar trebui facuta prin act aditional pentru fiecare salariat incadrat cu salariul minim pe economie.

In schimb, daca exista mai multi angajati, documentul justificativ pentru operarea in Revisal poate fi si o decizie colectiva care sa ii includa pe toti angajatii al caror salariu trebuie majorat la 850 de lei.

Totusi, inspectorul nu a precizat si ce inseamna concret un numar mic sau mare de angajati.

Opinia institutiei centrale a fost impartasita atunci si de mai multe inspectorate teritoriale de munca. Reprezentantii ITM-uri din mai multe judete, printre care se numara Alba, Brasovul sau Constanta,  sunati prin sondaj de AvocatNet.ro, au oferit reglementarilor legale exact aceeasi interpretare ca Inspectia Muncii.

Mai mult chiar, argumentatia oferita de Ana Stefanescu a fost respinsa atat de inspectoratele teritoriale contactate de noi, cat si de Inspectia Muncii.

Spre exemplu, Puiu Horatiu, seful Serviciului Control Relatii de Munca din cadrul ITM Alba, explica in luna iunie ca modificarea in Revisal nu se poate face fara un act justificativ si pentru ca angajatorul are obligatia de a informa salariatul despre modificarile intervenite la nivelul salariului.

„Si cum sa faci altfel aceasta informare, daca nu pe baza unui act aditional sau a unei decizii colective?”, a intrebat retoric inspectorul.

Puiu Horatiu este si singurul functionar care ne-a precizat ca decizia colectiva trebuie intocmita numai atunci cand exista un contract colectiv de munca, incheiat la nivel de societate.

Atentie! Atat specialistii din mediul privat, cat si reprezentantii ITM cu care am discutat au atras atentia ca angajatorul este obligat sa anexeze la dosarul personal al salariatului un exemplar al actului aditional sau copie a deciziei colective de majorare a salariului.

Termenul-limita pentru actualizarea Revisal? O alta variabila

Nici perioada de timp pe care angajatorii o au la dispozitie pentru transmiterea modificarilor de salariu in registrul de evidenta a salariatilor nu este suficient de clar exprimata in legislatie.

In timp ce toti inspectorii cu care am discutat acum patru luni au precizat ca modificarile de salariul trebuie raportate in 19 zile lucratoare, reglementarile legale par sa ii contrazica partial.

Va reamintim ca HG nr. 500/2011, actul normativ care reglementeaza Registrul de Evidenta a Salariatior, prevede ca orice modificare a salariului se inregistreaza in registru cel tarziu in ziua lucratoare anterioara implinirii termenului de 20 de zile lucratoare. Insa, acelasi text al HG 500/2011 prevede si o exceptie de la acest termen limita pentru inscrierea modificarii salariului in Revisal, in anumite situatii.

„Exceptie fac situatiile in care modificarile se produc ca urmare a unei hotarari judecatoresti sau ca efect al unui act normativ cand inregistrarea in registru se face in ziua in care angajatorul se prezuma, potrivit legii, ca a luat cunostinta de continutul acestora”, stabileste exceptia mentionata.

Astfel, termenul pare sa difere in functie de documentul intocmit de angajator care sta la baza raportarii salariului majorat in Revisal.

Mai exact, daca angajatorii aleg varianta actelor aditionale, atunci se aplica regula generala si nu exceptia, deci modificarea salariului minim in Revisal trebuie inregistrata in Revisal in maximum 19 zile lucratoare, adica pana in 29 ianuarie 2014, avand in vedere prevederea de la art.17 alin.5 din Codul muncii: „Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (3) in timpul executarii contractului individual de munca (salariul este unul dintre elementele vizate – n.red) impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii”.

In schimb, atunci cand se intocmesc decizii colective, termenul pare sa fie unul mai strans, din moment ce exceptia de la regula, mentionata anterior, nu prevede prea clar care este data la care se prezuma ca angajatorul a luat cunostinta de continutul actului normativ. Daca se prezuma ca angajatorul a luat la cunostinta de modificarea salariului minim la data la care aceasta a intrat in vigoare, deci la 1 ianuarie, ar insemna ca si raportarea in Revisal ar fi trebuit facuta chiar in prima zi a anului.

Singura cunoscuta in ecuatie: Suma cu care vor creste cheltuielile firmelor odata cu majorarea salariului minim pe economie

Asa cum va explicam in luna noiembrie, cresterea salariului minim va antrena cheltuieli suplimentare pentru angajatori, care vor fi nevoiti sa plateasca bani in plus atat angajatului, cat si statului. Lunar, cheltuielile firmelor cu salariile vor fi mai mari cu peste 60 lei decat in prezent pentru fiecare angajat incadrat cu minimul pe economie.

De unde vin cheltuielile suplimentare? Pe de-o parte, firma trebuie sa plateasca cu 50 de lei mai mult decat pana acum angajatului (ca venit brut, angajatul va plati si el contributii pentru banii in plus), la care se adauga alti 14 lei pentru contributiile la stat pe care angajatorul le va achita in plus (comparativ cu valoarea actuala) pentru respectivul salariu. Costul lunar total cu salariul minim va creste, pentru angajator, cu 64 de lei, de la 1024 de lei, cat era pana acum, pana la 1088 de lei, cat va plati incepand din ianuarie.

O analiza detaliata a costurilor salariale pentru angajatori de la 1 ianuarie 2014 puteti citi aici.

Navigare articole

         

Partener